Best of Toscana – Circuit printre orașe de artă și peisaje italiene
Plecare din București în 15 Iulie 2026 pentru 6 nopți / 7 zile
ITINERAR: Bologna – Prato – Pistoia – Firenze – Pisa – Lucca – Montecatini Terme – San Gimignano – Siena – Cinque Terre – Firenze
Descoperă farmecul Toscanei într-un program care îmbină orașe istorice, artă renascentistă, gastronomie locală și peisaje cu parfum italian. Călătoria începe cu Bologna, supranumită „La Grassa”, oraș renumit pentru tradițiile sale culinare, și continuă cu Prato și Pistoia, două destinații autentice, încărcate de istorie și de o atmosferă locală.
Vei explora Florența alături de un ghid local și te vei bucura de o plimbare cu tramvaiul prin oraș. Vei vizita Pisa și celebrul său turn înclinat, iar experiența toscană va fi completată de o degustare de vin și de un prânz tradițional la un restaurant local. Programul include și Montecatini Terme, elegantă stațiune care a cucerit personalitățile din perioada „Belle Époque”, ideală pentru relaxare și descoperirea rafinamentului italian.
TARIF: 1049 euro / persoană / pachet - loc în cameră dublă
SERVICII INCLUSE:
• Bilet de avion București – Bologna, via Viena/München, compania Austrian Airlines/Lufthansa
• Bilet de avion Florența – București, via Zürich, compania Swiss Airlines
• Taxele de aeroport și combustibil, care pot suferi modificări până la emiterea biletelor
• Transport cu autocar local conform programului
• Transferuri aeroport – hotel – aeroport
• 6 nopți cazare în hoteluri de 3* și 4*, cu mic dejun inclus, astfel:
✓ 2 nopți în Prato, la Hotel B&B City Center Prato 3* sau similar
✓ 2 nopți în Florența, la Hotel B&B Palazzo di Giustizia 3* sau similar
✓ 2 nopți în Montecatini Terme, la Hotel Manzoni Wellness & Spa 4*, respectiv Hotel Grand Panoramic 4*, în funcție de data de plecare
• Excursiile, tururile și vizitele prevăzute în program:
✓ Tur de oraș în Bologna
✓ Excursie la Prato și Pistoia
✓ Excursie la Florența și tur de oraș cu ghid local
✓ Excursie la Pisa și Lucca
• Ghid local în Florența și bilet de tramvai
• Degustare de vin și prânz la un restaurant local
• Însoțitor de grup
NU SUNT INCLUSE:
• Asigurarea storno și medicală, recomandată
• Taxele de oraș, care se achită în destinație, individual, la recepția fiecărui hotel
• Bacșișul recomandat pentru șofer și ghizii locali: 5 euro/persoană/zi
• Excursiile opționale
• Biletele de intrare la obiectivele turistice, cu excepția celor menționate la servicii incluse
EXCURSII OPȚIONALE
Tarife informative. Se achită la fața locului și la agenția locală, iar acestea sunt organizate de către aceasta pentru minimum 20 de plătitori.
• Excursie San Gimignano și Siena: 110 euro/persoană. Include transport cu autocar local, taxe de parcare și checkpoint-uri în orașe, însoțitor de grup.
• Excursie la Cinque Terre: 140 euro/persoană. Include transport cu autocar local, bilete de ferry sau de tren, dacă vremea nu permite navigarea, ghid local și însoțitor de grup.




Vrei sa pleci in vacanta si iti este mai usor sa platesti in rate? Nici o problema. La Active Travel avem solutia perfecta pentru posesorii de carduri de credit emise de Raiffeisen Bank. Daca cumperi vacanta de la noi cu cardul de credit emis de Raiffeisen Bank poti returna catre banca suma cheltuita la agentie in 2, 3, 4, 5 sau 6 rate cu 0% dobanda.




